sâmbătă, 31 martie 2012

Distractii cu sacrificii


Jurnalistii de la cotidianul american New York Times au reusit sa patrunda in interiorul fabricilor chineze in care se produc mult doritele si mult apreciatele iPad -uri Apple, dezvaluind conditiile grele de munca de care au parte angajatii care trudesc pentru a furniza milioanelor de fani din intreaga lume minunatele gadget-uri. Multe ore de lucru suplimentare fara a primi in schimb nicio zi libera in timpul saptamanii, camine aglomerate in care sunt expusi la substante chimice periculoase, multi raniti ca urmare a substantelor chimice folosite in fabrica, picioare atat de umflate dupa un schimb de 24 de ore incat abia mai pot merge, cam asta inseamna pe scurt viata muncitorilor din fabricile chineze in care se produc  iPad-uri Apple…

Cel mai scump caine din lume.


Ce ati face cu 1 milion de lire sterline? Multe nu??? Ei bine, unora aceeasi suma nu le-a ajuns decat pentru achizitia unui catel. E drept, nu orice fel de caine, ci unul din rasa Red Mastiff Tibetan care a devenit astfel cel mai scump exemplar canin din lume…
Mastiffii Tibetani sunt caini feroce de paza, de talie mare si si-au castigat respectul in randul tibetanilor pentru ca de secole vegheaza taberele nomade si manastirile Tibetului. Sunt considerati a fi cea mai veche rasa canina de pe Terra si, legendele spun ca pana si Genghis Khan si Buddha au avut cate un exemplar. In epoca moderna acesti caini au devenit simboluri foarte apreciate de noii imbogatiti ai Chinei, Mastiffii Tibetani fiind considerati a fi o rasa pur chinezeasca, care rareori poate fi intalnita in afara Tibetului. Asa se face ca in ultimii ani pretul puilor de Mastiff Tibetan a crescut de la cateva mii de yuani, cat valorau in urma cu cinci ani, la sute si chiar milioane de yuani, cat se cere pe ei in prezent. 

vineri, 30 martie 2012

Este liberul arbitru o iluzie..?

Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de ştiinţă par să încline balanţa din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie.


Liberul arbitru şi legea

Noile descoperiri făcute de specialiştii în neuroştiinţe pot afecta modul în care sistemul legal defineşte responsabilitatea. Profesorul Haggard detaliază: „astăzi înţelegem care zone ale creierului sunt responsabile de comportamentul impulsiv şi care zone conduc la inhibarea acestui comportament. Ce se întâmplă atunci când o persoană comite o crimă şi se descoperă apoi că există o leziune în acea zonă? Este acea persoană răspunzătoare pentru acţiunile sale? Oare daunele provocate maşinăriei cerebrale sunt suficiente pentru a ne scuti de responsabilitatea acţiunilor noastre? Nu ştiu”.


Un bărbat american de aproape 50 de ani a început să dezvolte o atracţie sexuală neobişnuită, începând totodată să colecţioneze pornografie infantilă. În cele din urmă, bărbatul a fost gonit dincasa familială după ce a început să-i facă avansuri fiicei sale vitrege. Diagnosticat ca pedofil şi condamnat pentru molestarea unui copil, bărbatul a fost obligat să urmeze un program de reabilitare pentru dependenţe sexuale. În ciuda eforturilor, bărbatul nu s-a putut abţine de la a solicita favoruri sexuale personalului clinicii şi altor pacienţi, astfel că a fost externat forţat din clinică, în cele din urmă...

Cu o seară înainte să fie trimis la închisoare, bărbatul s-a prezentat la spital cu probleme de echilibru şi cu o durere de cap cumplită. Examinarea neurologică, ce a inclus rezonanţa magnetică, a relevat o tumoare canceroasă în dreptul cortexului orbitofrontal. Această regiune a creierului joacă un rol important în reglementarea comportamentului social, lezionarea sa putând duce la reducerea capacităţii de controlare a impulsurilor şi la dezvoltarea unui temperament antisocial.
După ce chirurgii au eliminat tumoarea, pacientul şi-a recăpătat echilibrul şi a reuşit să termine programul de reabilitare impus de judecător. Bărbatul a fost declarat vindecat după şapte luni, nemaifiind considerat un pericol pentru fiica sa vitregă, astfel că s-a putut întoarce acasă.
După aproximativ un an, bărbatul a început din nou să colecţioneze pornografie infantilă, raportând în acelaşi timp dureri de cap persistente. Analiza creierului cu ajutorul aparatului de rezonanţă magnetică a relevat o recidivă a tumorii cerebrale. După ce pacientul a fost operat din nou, tendinţele pedofile au dispărut la rândul lor.



Stiinta si tehnologie


Oamenii de ştiinţă britanici lucrează la realizarea unui micro-robot care va acţiona la fel ca un organism viu, identificând bolile din corpul uman.
Intitulat Cyberplasm, micro-robotul va aplica cele mai noi realizări din domeniul microeletronicii în cadrul unui design biomimetic (în care tehnologia este inspirată de natură).
Micro-robotul va beneficia de un sistem nervos electronic, urmând să fie dotat cu „ochi” şi cu „nas” - senzori derivaţi din celule de mamifer şi cu muşchi artificiali ce vor folosi glucoza ca sursă de energie.

marți, 27 martie 2012

STIATI CA..?


 FRUMOASA MELODIE "PASTORUL SINGURATIC" A COMPOZITORULUI ROMAN GHEORGHE ZAMFIR A FOST UTILIZATA IN COLOANA SONORA  AL FILMULUI ARTISTIC KILL BILL PRODUS DE CATRE REGIZORUL AMERICAN  QUENTIN  TARANTINO - NASCUT CHIAR IN ZIUA DE 27 MARTIE 1963 IN KNOXVILLE, TENNESSEE, SUA?

Este cunoscutul regizor de filme, precum şi scenarist, producător şi actor american. A devenit celebru în toată lumea datorită filmelor Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004),Death Proof (2007). Filmele realizate de Tarantino i-au adus acestuia premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi Palme d'Or. În 2007, Total Film l-a clasat pe locul 12 în topul celor mai buni regizori din toate timpurile.


luni, 26 martie 2012

Eterna lupta pentru demnitate.

Pe data de 20 februarie anul curent ziarul italian "La stampa" a publicat un articol intitulat "Nu este o tara pentru femei, prea putine strade "roz" semnat de Flavia Amabile in care se discuta despre toponimia feminina (TOPONIMÍE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastică. – Din fr. toponymie. 
Sursa: DEX '98 - o cercetare facuta de catre o profesoara de geografie care a inceput sa lucreze la Ghidul oraselor italiene, urmarind strazile cu nume de femei. Rezultatele au fost uluitoare: la Roma, din 14270 de strade doar 336 sunt dedicate femeilor, la Napoli din 1165 doar 55 au nume de femei distinte, la Trieste din 1475 doar 5.....lista ar putea continua la nesfarsit. Procentul de comparatie, de la nord la sud, este mai mult sau mai putin egal. S-a pus intrebarea fireasca - de ce? nu exista oare suficiente femei care au adus faima si onoare acestei tari? A fost format un grup numit "Toponimia feminina" si au pornit lupta pentru combaterea nedreptatii. Au fost sustinute de catre primarii multor comune si orase dar si criticate, aducand ca exemplu probleme globale mult mai grave. In orice caz,  se cauta solutii in vederea rezolvarii acesteia.

               Am reflectat asupra importantei acestei "lupte" care, la prima vedere, pare sa fie nu mai mult decat un capriciu si ca nu ar face decat sa atate mai mult relatiile complicate dintre barbat si femeie din timpurile noastre. Dar daca am privi mai adanc sub straturile superficiale ale problemei, daca am da la o parte orgoliu feminin si acel masculin, ar apare la suprafata un substrat, o latura interna, una dintre cele mai importante, chiar cea mai esentiala latura a naturii umane - RESPECTUL, care se invata din primele clipe ale vietii si depinde intr-o mare masura de societate si valorile ei culturale.
              Chiar daca lupta pentru emanciparea si drepturile femeii a avut mari rezultate, subconstientul social nu este nici pe departe eliberat de lipsa de respect fata de fiinta datatoare de viata, de convingerea subconstienta ca locul femeii este in fata aragazului si ca ceea ce are de spus este lipsit de importanta - ca dovada vezi violenta crescanda in randurile societatii contemporane asupra femeii, violenta mai bine camuflata, prin metode mai sofisticate dar si total lipsite de scrupul...
              Este adevarat ca femeia astazi participa activ cat la viata sociala atat si la cea politica dar sunt prea putine acele femei care reusesc sa-si faca drum prin "padurea de spini" fara a varsa sange.  Deseori se vorbeste foarte activ despre femei doar in anumite contexte cum ar fi sexul si distractia -  utilizarea corpului feminin la reclama oricarui produs de comert (chiar daca nu are nimic de a face cu corpul in sine ci doar cu atragerea clientilor de sex masculin)... si respectiv, punerea acestuia (a corpului) in categoria de jucarie pentru barbati folosita si la cresterea orgoliului masculin si sensului de superioritate a acestuia, aducand in acest fel (in mod subconstient) la educarea unui "barbat" prepotent si totodata lipsit de respect (de a nu se nega si meritele mari a unor femei in acest aspect al problemei..!). Nu stiu de ce am impresia (poate este o fixatie de a mea...) ca de cele mai multe ori si in baza unor anumite consecinte si coincidente, uneia dintre noi "i se permite" si alteia "nu i se permite"?
              Nu este oare "lipsa de respect" punerea in evidenta a meritelor  unei parti a membrilor unei societati si camuflarea  aproape totala a meritelor celeilalte  (sau indreptarea acesteia intr-o "albie" marginita si neansemnata..)  o forma de discriminare sau "injosire" sociala, o metoda de supunere uneia fata de cealalta?

             Femeia..? Cine este..? (zis cu ton arogant bineinteles)
             Aceasta este intrebarea care vine de la sine, examinand aspectul recunoasterii meritelor femeii in societatea noastra. Aceasta este parerea mea si va invit sa participati la discutia acestui subiect dintotdeauna fierbinte.

Am sa inchei discutia pe o nota pe cat de trista pe atat de pozitiva a unei melodiei vestite in interpretarea a nu mai putin vestitei cantarete americane de culoare Etta James "It's a man's man's world".

This is a man's world...but it wouldn't be nothing without a women!
(Aceasta este lumea barbatului...dar nu ar fi nimic fara femeie!)


joi, 22 martie 2012

22 Martie -Ziua mondiala a apei.

           Despre importanta apei in viata oricarei fiinte si in prezervarea oricarui ambient natural s-au spus multe si de toate.... N-as vrea sa ma repet si sa va plictisesc cu acest argument care este, totodata, unul dintre cele mai importante din lume. 
           Cautand informatii pe internet mi-am amintit de un alt mod de a folosi apa care nu are de a face cu foamea si setea ci doar cu arta. Este vorba de pictura pe apa... Nu gaseti prea multe exemple si video-uri la aceasta tema dar sunt sigura ca exista o multime de pictori pe care ii invit sa isi publice lucrarile pentru a ne bucura cu operele lor.






miercuri, 21 martie 2012

How to impress a woman...

Ar fi un mod de ai face si pe acei care nu o plac sa cunoasca si sa indrageasca muzica clasica... Ingenios si amuzant! Un pic denaturata dar.... cu mult farmec.






marți, 20 martie 2012

Si iar glume...

Intr-un castel medieval, ghidul ii conduce pe turisti pe niste scari intortocheate, coborand tot mai jos si mai jos. Undeva, la capatul labirintului, apare o usa pe care scrie: Camera de tortura. Intra cu totii, inauntru, o multime de schelete, undele mai noi, altele mai vechi... Turistii intreaba: - Ale cui sunt ramasitele? Ghidul raspunde: - Legenda spune ca aici si-au gasit sfarsitul turistii care n-au dat bacsis ghidului... dar asta este doar o legenda...

Era odata un tinar care, cind era mic voia sa se faca un mare- scriitor. Cind i s-a cerut sa defineasca -mare-, a spus: - Vreau sa scriu chestii pe care sa le citeasca toata lumea, chestii la care lumea sa reactioneze emotional, lucruri care sa-i faca sa strige, sa plinga, sa urle, sa se zbata de durere, disperare si manie! Acum lucreaza pentru Microsoft si scrie mesaje de eroare... 

De ce sunt delfinii cele mai destepte animale? Le trebuie numai doua luni de captivitate ca sa-i invete pe oameni sa vina la capatul bazinului si sa le dea peste… 

luni, 19 martie 2012

Din adancurile abisului


Specia de peşti undiţari care a uluit cercetătorii prin comportamentul ei sexual extrem este cea a diavolului negru undiţar (Melanocetus johnsoni, pe numele său ştiinţific).
Este, fără îndoială, unul dintre cei mai impresionanţi peşti abisali, o adevărată creatură a adâncurilor. Niciodată nu se ridică la distanţe mai mici de 1 kilometru faţă de 
suprafaţa apei.
Uniţi pe viaţă şi dincolo de ea... 
Dacă femela acestei specii de peşti abisali măsoară între 10-20 centimetri, masculii abia dacă ating câţiva milimetri lungime totală - asta la maturitate.
Nu degeaba primii ihtiologi care au studiat specia se mirau de ce nu au reuşit niciodată să captureze sau măcar să observe un mascul. Pentru că sunt atât de mici, încât pur şi simplu scapă vederii...
În cele din urmă, au fost identificaţi, iar oamenii de ştiinţă au descoperit cu stupoare povestea lor de dragoste nemaiîntâlnită. 

duminică, 18 martie 2012

Anul Caragiale


Ion Luca Caragiale - Foto03.jpg
2012 a fost declarat „Anul Caragiale”. Se împlinesc 100 de ani de la dispariţia marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale şi 160 de ani de la naşterea sa.  




Statuia lui Ion Luca Caragiale, pe când se afla în fața Teatrului Național din București. Pentru realizare, statuii lui Lenin i s-a retezat capul, care a fost înlocuit cu cel al dramaturgului. 

Informatii referitor la viata si activitatea dramaturgului la pagina: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale

Cu aceasta ocazie am hotarat sa contribuiesc  la cunoasterea cel putin superficiala a operei acestui Om cu litera mare publicand cateva perle umoristice pe parcursul acestui an.  Distractie placuta!




joi, 15 martie 2012

Adrian Paunescu - Caine Schiop


Deseori, agitati si grabiti de timpul care nu se mai opreste si conditionati de ritmul nebun al societatii contemporane, uitam sa ne mai oprim putin si sa ne gandim la tot ce ne inconjoara, la lucrurile frumoase si cele urate, la cele bune si la cele rele...caci toate fac parte din existenta umila sau triumfala a unei fiinte, fie ea umana sau animala, organica sau neorganica.... 
Poezia a fost si va fi mereu metoda cea mai efectiva pentru a pune in evidenta tulburarile si bucuriile vietti - valorile reale  a unei existente umane.


(http://oltenitalive.files.wordpress.com/2011/03/adrian-paunescu-portret-drawing.jpg)


Cum umbli fara cauza si scop
Pe negrele, murdarele sosele,
Întruchipare a tristetii mele,
Vitreg copil al lumii, câine schiop.
Si lacrima ti-o bei, strop dupa strop,
Si ei îti frâng spinarea cu zabrele
Si-n propriul sânge vor sa mi te spele,
Manusi sa fii si sa te dea la shop.
Vai, schioapeti într-o lume nemiloasa,
Lovit de toate rotile, suspini,
Nu poti nici sa mai mergi, nici sa te-nchini,
Cei care fug în pace nu te lasa.
Asa ni-i soarta noastra* de straini,
Tu, câine schiop, fost animal de casa.
*De lovituri mortale sa fim plini
Si haituiti, sa ne simtim acasa.

vineri, 9 martie 2012

IAR ACUM PUTINA VOIE BUNA..!
- La noi, in America, medicina e asa de avansata, ca scoatem un rinichi de la unu', il transplantam la altu' si dupa 6 saptamani ala deja isi cauta de lucru!

Doctorul rus spune: - Asta nu-i mare scofala; la noi, in Rusia, scoatem jumatate de inima de la unu', o transplantam la altu' si dupa doua saptamani amandoi deja isi cauta de lucru!

Se ridica si doctorul român si spune:
- N-avem ce sa comparam, toti sunteti înapoiati fata de noi; în România, am luat câtiva fara creier, altii fara inima, i-am pus în fruntea tarii si acum toti ne cautam de lucru!



    Zilele Filmului Britanic



In perioada 8-12 martie British Council va 
   invita la Zilele Filmului Britanic.

     Editia de anul acesta va propune o selectie provocatoare, alcatuita din cele mai noi productii 
    britanice, premiate cu unele dintre cele mai populare distinctii ale anului 2011 in domeniul 
    cinematografiei. Proiectiile vor avea loc la Muzeul National al Taranului Roman din Bucuresti 
    incepand cu ora 18:00 si 20:00. 

    Intrarea este libera!

miercuri, 7 martie 2012



Pe parcursul anului 2012 Banca Naţională a Moldovei va emite 8 serii de monede jubiliare şi comemorative. 
BNM va emite în 2012 ca mijloc de plată şi cu scop numismatic monede cu următoarele tematici: 555 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Andrei Lupan -100 de ani de la naştere, Ion Creangă, Mioriţa-160 de ani de la publicarea baladei, sărbătoarea Sânzienelor, Biserica Măzărache din Chişinău, mănăstirea de la Butuceni, cetatea Soroca, vidra şi papucul-doamnei (seria "Cartea Roşie a Republicii Moldov"), Jocurile Olimpice de vară-2012. 

Timpul.md (I.M.)