marți, 29 ianuarie 2013

De ce trece timpul mai repede atunci când îmbătrânim?


Aveţi vreodată senzaţia că timpul trece mai repede decât atunci când eraţi copii? Dacă da, aflaţi că acesta este un nou aspect al modului subiectiv în care creierul percepe timpul.
Dacă în copilărie vacanţa de vară părea să dureze o eternitate, pe măsură ce avansăm în vârstă anotimpurile şi anii par să se scurgă cu o viteză tot mai mare. Cercetătorii au descoperit că aceasta este o senzaţie universală, existând diferenţe de percepţie a timpului în funcţie de vârstă. Atunci când oamenii de ştiinţă solicită unui adolescent şi unei persoane în vârstă de 70 de ani să estimeze, fără a număra, în cât timp a trecut un minut, persoana mai tânără oferă răspunsuri mai apropiate de adevăr, pe când cea de vârsta a treia anunţă mai repede scurgerea celor 60 de secunde.

Nu subestimaţi bebeluşii: ce ştiu ei şi noi nu

Copilăria este acea perioadă din viaţă care stă la baza condiţiei umane. Cu toate acestea, întotdeauna ea este urmată de un fel de amnezie, întreruptă doar de câteva amintiri vagi apărute ca din senin de-a lungul vieţii. Tocmai pentru că nu putem vorbi şi nu putem explica prea bine ce simţim în fragedă copilărie, această perioadă este şi cea mai misterioasă din punct de vedere ştiinţific, şi nu numai.


Copilăria timpurie este pe cât de familiară, pe atât de misterioasă. Cu toţii am fost copii cândva şi mare parte dintre noi am petrecut ceva timp purtând discuţii cu copiii. Cu toate acestea, ne este imposibil să ne amintim ce simţeam înainte să împlinim 5-6 ani. 
„Copiii şi adulţii reprezintă forme diferite ale unui Hommo sapiens”, scrie  Alison Gopnik în cartea sa „The Pilosophical Baby” care ne face un rezumat al celor mai recente descoperiri din domeniul ştiinţelor cognitive cu privire la minţile copiilor. 

joi, 24 ianuarie 2013

Secretele celui de-al treilea ochi


— Iată ce am gândit eu, noro, că poţi lucra nopţile. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. Când te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai; şi când a veni barbatu-tău de la drum, vom face plachie cu costiţe de porc, de cele afumate, din pod, şi, Doamne, bine vom mânca! Acum deodată, până te-i mai odihni, ia furca în brâu, şi până mâine dimineaţă să găteşti fuioarele aceste de tors, penele de strujit şi mălaiul de pisat. Eu mă las puţin, că mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastră. Dar tu să ştii că eu dorm iepureşte; şi pe lângă işti doi ochi, mai am unul la ceafă, care şede purure deschis şi cu care văd, şi noaptea şi ziua, tot ce se face prin casă. Ai înţeles ce ţi-am spus? 

Cunoastem cu totii  povestea bietelor nurori controlate si manipulate de catre o "soacra cu puteri supranaturale". Dar cat adevar este ascuns in acele randuri ale povestii si este oare idea existentei unui al treilea ochi o simpla "gasire ingenioasa" a femeii..?



duminică, 20 ianuarie 2013

Niciodată înfrânt: povestea generalului boem Jan Ziska

Pentru cehii şi slovacii de azi, Jan Ziska este un fel de Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul într-o singură figură istorică epocală. Erou cu loc de odihnă necunoscut chiar şi în zilele noastre, generalul Ziska s-a remarcat nu doar ca un strălucit strateg militar, ci şi în rolul unui adevărat lider religios care s-a opus cu toate mijloacele influenţei Vaticanului. Rămas orb în timpul bătăliilor sale, acest aparent handicap fizic nu l-a împiedicat să devină cel mai iscusit conducător de oşti al epocii sale, şi unul dintre cei mai importanţi şi interesanţi lideri militari din întreaga istorie a omenirii.

joi, 17 ianuarie 2013

ENIGME EXTRATERESTRE V - Lumi subacvatice (continuare)


YONAGUNI, Japonia - o insula mica in partea  de vest a arhipelagului japonez. In anul 1987, a fost descoperit un complex gigantic de formatiuni de piatra ascuns la o adancime de doar 18 mt sub apele oceanului. Din punct de vedere al arheologilor, este imposibil ca locuitorii antici a Japoniei sa fi construit acest monument. Atunci cine l-a creat?


- Se presupune ca monumentul de pe insula Yonaguni a fost construit de catre extraterestri pentru ca nivelul tehnologic folosit este mult mai superior acelui existent in epoca de piatra , explica Bill Birnes, autorul si editorul revistei "UFO Magazine".

marți, 15 ianuarie 2013

IN MEMORIAM

Traind in cercul vostru stramt, Norocul va petrece, Caci eu in lumea mea ma simt, nemuritor si rece...
Multe s-au scris si multe s-au vorbit despre Mihai Eminescu. Fiecare colt de tara comemoreaza astazi ziua de nastere a poetului, fiecare monument al acestuia va fi acoperit de flori,  melodii si poezii dedicate lui vor rasuna pretutindeni...

Dar sa nu uitam ca Mihai Eminescu a fost la fel de mare ziarist  si om polititc, unul care a incomodat si turbat linistea si opinia publica cu articolele sale, luptand in acest fel pentru neamul sau si tara.
Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului 1876, nevoit să o practice din cauza schimbărilor prilejuite de căderea guvernului conservator iar în octombrie 1877 a fost angajat ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani. Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educație politică, așa cum își propusese. De la începutul studenției sale Eminescu s-a preocupat să înțeleagă societatea românească și să caute soluții la problemele ei. Așa cum afirma într-o scrisoare către Maiorescu din 5 februarie 1874, în timpul studiilor sale filosofice el a fost interesat mai mult de filozofia dreptului, a statului și a istoriei, unde sistemul lui Schopenhauer „mi se părea prea puțin elaborat”. Mai mult chiar, credea că a găsit soluția acestor probleme, soluție care avea și utilitate practică.

marți, 8 ianuarie 2013

Eroii Nordului: legendele adevărate ale câinilor de sanie

Povestea câinilor de sanie este fără doar şi poate, una veche şi interesantă. Vine din vremuri de mult apuse când primii oameni de-abia ieşiseră din peşteri şi se aventurau în cucerirea Nordului.



Câinele, primul animal domesticit, le-a fost atunci de mare ajutor. Astăzi, situaţia nu s-a schimbat prea mult în tărâmurile nordice. Acolo, supravieţuirea unor întregi comunităţi umane depinde de prezenţa unor rase de câini speciale, adaptate perfect nu doar traiului, dar şi efortului fizic prelungit în ţinuturile unde iarna temperatura coboară deseori sub -30 grade Celsius. Tot acolo, se organizează cele mai spectaculoase şi solicitante întreceri pentru tandemul-om animal. Celebrele competiţii pentru câinii de sanie au ajuns astăzi la un nivel asemănător cu cel din sporturile profesioniste.
Câinii care ne-au îmblânzit Nordul